Accident rutier grav: doi tineri au murit, iar alți patru au fost răniți

Doi tineri au murit, iar alte patru persoane, cu vârste între 14 și 24 de ani, au murit, în noaptea de marți spre miercuri, după ce mașina în care se aflau a lovit parapetul și un pod, din cauza vitezei prea mari, pe un drum din județul Timiș.

Accidentul rutier a avut loc pe drumul național 59C, între orașul Sânnicolau Mare și localitatea Nerău, din județul Timiș.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, o mașină în care se aflau șase persoane a părăsit partea carosabilă, din cauza vitezei prea mari, a lovit parapetul metalic și podul unui canal colector. În urma impactului, doi bărbați de 29 de ani au murit pe loc.

“Accidentul a avut loc în jurul orei 01.20. Un șofer în vârstă de 29 de ani conducea autoturismul pe DN 59 C, între Sânnicolau Mare și localitatea Nerău, iar pe fondul vitezei excesive a părăsit partea carosabilă, în partea dreaptă a sensului de mers, lovind parapetul metalic și podul unui canal colector. A rezultatul decesul șoferului și al unui alt bărbat de 29 de ani, aflat pe scaunul din dreapta spate”, au arătat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

Conform polițiștilor timișeni, celelalte patru persoane aflate în mașină, doi băieți, de 19 și 24 de ani, și două fete, de 14 și 18 ani, au fost rănite, dintre care două sunt în stare gravă.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.