Doi tineri din Galați au murit, sâmbătă dimineața, după ce maşinile pe care le conduceau s-au ciocnit violent pe o stradă din orașul de la malul Dunării.
Două maşini care circulau pe bulevardul de pe Faleza Superioară a Dunării din oraşul Galaţi s-au ciocnit violent după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. În urma impactului, cei doi şoferi au murit.
”Accidentul s-a întâmplat la ora 5.15, pe Bulevardul Marii Uniri. Au fost implicate două maşini, una condusă de un bărbat de 21 de ani, cealaltă de un bărbat de 31 de ani. Din primele informaţii, se pare că şoferul de 21 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu cealaltă maşină. Ambii conducători auto au decedat. Se fac cercetări la faţa locului”, a declarat, conform Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Andreea Delia Rogojină.
Circulaţia pe Bulevardul Marii Uniri a fost îngreunată din cauza accidentului, iar poliţiștii sosiți la fața locului au deschis, conform procedurilor, dosar penal pentru ucidere din culpă.
Libertatea.ro