Alertă în cazul Caracal. Strategia care poate răsturna situația. Dincă are un plan ascuns
Gheorghe Dincă este unul dintre cele mai mediatizate persoanaje ale ultimelor săptămâni. Declarațiile sale au fost luate la bani mărunți. Concluzia trasă este una înfricoșătoare.
Cazul din Caracal este primul subiect dezbătut de mai toate televiziunile de știri. În fiecare zi apar noi date iar declarațiile date de Gheorghe Dincă în fața anchetarilor aduc în discuție noi teme de dezbatere.
Una dintre acestea este cea legată de ultimele afirmații ale monstrului de la Caracal. Jurnaliștii de la Antena 3 le-au analizat și au ajuns la o concluzie înfricoșătoare. Dincă are o nouă strategie. El încearcă să-i convingă pe anchetatori că a ucis din greșeală.
Potrivit sursei citate, „nu ni se mai conturează niște crime, ci cel puțin în cazul Alexandrei un omor din greșeală”.
Această teorie se bazează pe faptul că monstrul din Caracal a susținut în fața anchetatorilor că a luat-o pe Alexandra la autostop. Portivit acestuia, a avut discuții în mașină cu aluzii sexuale, doar apropouri, a încercat să-i dea bani, dar fata a refuzat. El a spus că a lovit-o în spatele mașinii și că fata a avut momente de inconștiență. Dincă a susținut că nu a violat-o, fiindcă Alexandra a refuzat raporturi sexuale, ba mai mult, ar fi dormit toată noaptea în același pat.
Cei de la Antena 3 au mai amintit că Dincă a susținut că în dimineața următoare a plecat să-i ia medicamentele pe care Alexandra le lua frecvent și că fata i-a făcut o listă. El a fost la Caracal și la Craiova. Când s-a întors și a găsit-o cu telefonul în mână, s-a enervat și a lovit-o o singură dată, fata a picat și s-a lovit cu capul de podea. A încercat să o resusciteze. În cele din urmă a constatat decesul și a decis să o încinereze în butoiul din curte de la ora 14.00 la ora 20.00 (6-7 ore).
„El (Gheorghe Dincă, n.r.) a declarat că nu a avut intenția de a le ucide, a recunoscut că le-a lovit și că au decedat, dar el nu le-a lovit cu intenția de a le ucide”, a precizat Claudiu Lascoschi, unul dintre avocații lui Dincă.