Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a afirmat, joi seară, că Armata Română reprezintă „pilonul cel mai important al NATO pe flancul de Est și principalul jucător la Marea Neagră”.
El a declarat, într-o emisiune la Antena 3, că Armata Română nu se modernizează ”doar în dotări”, ci și „în modul de a vedea lucrurile”.
„Armata Română s-a schimbat foarte mult în ultimii ani. Armata Română nu doar se modernizează doar în dotări. Armata Română se modernizează în modul de a vedea lucrurile și de a aborda lucrurile. În momentul în care ți-a murit primul militar într-un teatru de operații, din momentul acela, filosofia întreagă a apărării și a dezvoltării armatei tale se schimbă fundamental. Și cred că asta arătăm în fiecare zi. Arătăm faptul că devenim o armată tot mai bine înzestrată, tot mai capabilă să răspundă oricărei tip de provocări, mai ales că suntem, cred eu, pilonul cel mai important al NATO pe flancul de Est și principalul jucător la Marea Neagră în momentul de față”, a afirmat Fifor.
Ministrul Apărării a vorbit de necesitatea derulării programelor de înzestrare a armatei, subliniind că astfel de măsuri sunt necesare, în condițiile în care „lumea fierbe” și „oriunde te uiți, există potențiale focare de conflict”.
„Lumea fierbe în momentul acesta și nu poți să rămâi indiferent la tot ce se întâmplă în jurul nostru. Oriunde te uiți, există potențiale focare de conflict și Armata Română ca aliat în NATO și ca partener strategic într-un parteneriat strategic cu Statele Unite, desigur, trebuie să fie oricând gata să își îndeplinească misiunile pentru care este chemată”, a adăugat Fifor.
Referindu-se la sisteme Patriot care urmează a fi achiziționate de România, Mihai Fifor a precizat că, printr-o astfel de decizie, România „intră într-un club select al celor care sunt cu adevărat importanți în ecuația aceasta militară” și că la nivel NATO ”sunt doar cinci state care au sisteme Patriot”.
Romaniatv.net