Marți, 12 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au reținut un bărbat față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de tâlhărie calificată.
În cursul lunii martie a.c., la nivelul Secției 4 Poliție, s-au înregistrat trei plângeri, în care persoanele vătămate reclamau că au fost victimele unor infracțiuni de tâlhărie, în sectorul 1 al Capitalei.
Din cercetările și investigațiile desfășurate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, s-a conturat ipoteza conform căreia bănuit de comiterea faptelor ar fi un bărbat, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
Astfel, pe numele bărbatului a fost emis un mandat de aducere, acesta a fost depistat în cursul zilei de ieri, 12 aprilie a.c. , cu sprijinul colegilor Secției 20, fiind condus la audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, în sarcina bănuitului s-a stabilit:
-luni, 21 martie a.c., în jurul orei 19.30, în timp ce se afla în incinta unui pasaj suprateran din sectorul 1, prin amenințarea cu acte de violență, bănuitul ar fi deposedat persoana vătămată de un portofel din care și-ar fi însușit o sumă de bani, după care ar fi aruncat portofelul.
-la data de 26 martie a.c., în jurul orei 21.30, prin aceeași metodă, bărbatul ar fi deposedat un minor de o sumă de bani, în timp ce se aflau în parcarea unui bloc, din sectorul 1. Două zile mai târziu, pe 28 martie a.c., în jurul orei 21.30, tot prin amenințarea cu acte de violență, bănuitul ar fi deposedat un alt minor, de o sumă de bani, în timp ce se aflau în incinta aceluiași pasaj suprateran.
Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de Secția 4 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată (3 acte materiale).
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.