Casa lui Gheorghe Dincă, sigilată

Casa lui Gheorghe Dincă a fost sigilată, dar anchetatorii pot reveni oricând în casa groazei. Avocatul familiei Melencu spune că anchetatorii nu au terminat cercetarea la fața locului, ci au luat doar pauză.

Casa lui Gheorghe Dincă a fost sigilată de anchetatori
DIICOT a anunţat că joi au fost finalizate în cea mai mare parte cercetările criminalistice la locuinţa lui Gheorghe Dincă din Caracal. Casa a fost sigilată, însă anchetatorii ar putea reveni aici dacă ancheta va necesita acest lucru.

”Ancheta nu s-a terminat, nici partea de la Casa Groazei. Se pune o mică o pauză. Se vor retrage toți la București. Se vor pune în ordine actele pentru că sunt foarte multe echipe de anchetatori. Dosarul va fi prezentat, îmi va fi prezentat și mie. Vor începe o serie de interogatorii și alte lucruri.

Ancheta va fi mai temeinică în sensul în care vor fi audiate mai multe persoane, inclusiv Dincă. Parchetul ar putea să îl pună în dificultate având în vedere că sunt mai multe probe. În funcție de aceste lucruri, se va reveni la casa groazei inclusiv cu alte căutări. Interogatoriul lui Dincă va fi probabil în București. În această fază tot ce se va întâmpla, se va întâmpla aici”, a spus Tonel Pop
Avocatul Tonel Pop susține că unele înregistrări video cu Luiza Melencu au dispărut
“La început au fost o serie de înregistrări. Există undeva, pe colţul unei case, în intersecţia aceea a groazei, existau trei camere de luat vederi în spic, pe un colţ de clădire, care filma absout tot ce putea fi luat: venirea Luizei, plecarea Luizei, maşina lui Dincă şi tot ce s-a întâmplat acolo.

Aceste sisteme de supraveghere, înregistrările lor au fost ridicate de către aceşti poliţişti, anterior sosirii la structura centrală şi anterior sosirii în dosarul DIICOT Craiova, sunt date şi sunt şi chestiuni concrete, persoane care au văzut acele înregistrări, una din înregistrări care iarăşi a dispărut. Nu mai ştie nimeni de ea şi nici cei care au acum dosarul de la structura centrală nu au auzit de aşa ceva. Chiar mama Luizei a văzut-o în acel dosar. Au dispărut şi înregistrările în mare parte”, a mărturisit Tonel Pop.

sursa