Compania aeriană HiSky recrutează piloți și însoțitori de zbor

HiSky, unul dintre principalii operatori aerieni de pe piața din România, anunță lansarea unui amplu proces de recrutare personal de zbor. Compania aeriană deschide câteva zeci de poziții pentru piloți și însoțitori de bord, care se vor alătura echipei companiei, în baza operațională din București. În cadrul campaniei, pe parcursul lunii septembrie, reprezentanții HiSky vor organiza evenimente în mai multe orașe ale țării. Astfel, aplicanții vor putea susține interviuri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea, Baia Mare și Iași.

 

Elementul de noutate pe care această campanie de recrutare îl aduce este reprezentat de nivel de experiență solicitat. Astfel, pe lângă piloții cu certificări, aflați deja la un nivel profesional avansat, pe care compania îi caută, HiSky își menține promisiunea de a investi în pregătirea profesională și formarea piloților începători. Absolvenții școlilor de aviație, fără un număr semnificativ de ore de zbor, cu sau fără type rating, sunt așteptați să aplice pentru un post care le va asigura formarea de care au nevoie pentru avansarea în carieră.

 

„Suntem o companie tânără și, de la început, ne-am dorit să facem mai mult decât să ocupăm un loc în piață. Vrem să venim cu propria noastră contribuție, iar în ceea ce privește piața muncii în acest domeniu, atât de specializat, am ales să dăm o șansă piloților talentați și pasionați, dar care încă se află la început de drum. Este o investiție pe care suntem dispuși să o facem, pentru a fi parte din soluție. Unul dintre motivele pentru care există acest deficit de personal este tocmai acesta, foarte puține companii aeriene alocă resursele necesare pentru a forma personal. Există sute de tineri care, cu mari sacrificii financiare, obțin licența de pilot pentru ca mai apoi să nu își găsească un loc de muncă. Aplicăm deja această strategie, cu mare succes, de câțiva ani. Majoritatea celor mai buni copiloți pe care îi avem astăzi, au ajuns la noi cu foarte puține ore de experiență, dar cu mult talent și cu dorința de construi. Suntem deja recunoscuți în piață ca având unii dintre cei mai buni piloți, iar faptul că au fost formați de noi ne face cu atât mai mândri. Criteriul principal pentru ca un pilot să se alăture echipei noastre este profesionalismul, așadar sper să cunoaștem la interviu profesioniști aflați la orice nivel al carierei.”, a declarat Iulian Scorpan, CEO HiSky.

 

Investiția în formarea personalului este asumată de companie și pentru însoțitorii de bord. Astfel, sunt invitați la interviu și toți care doresc să înceapă o carieră în acest domeniu, chiar dacă nu au mai deținut astfel de poziții anterior sau nu au urmat cursuri de pregătire. După parcurgerea procesului de recrutare, compania le va oferi candidaților selectați, gratuit, toate training-urile și cursurile de instruire necesare, care vor fi efectuate în cadrul unei școli europene de aviație acreditate.

 

Primul pas pe care trebuie să îl facă cei care urmăresc ocuparea unui post de pilot sau însoțitor de bord HiSky este să transmită un CV pe adresa crewapplication@hisky.aero. Candidații selectați vor fi contactați de reprezentanții companiei pentru programarea unui interviu.

 

Compania aeriană HiSky operează o flotă de șapte aeronave Airbus din familia A320, cu o vârstă medie de 7 ani, respectiv o aeronavă A319, patru aeronave A320 și două A321 neo, de producție 2023. În România, compania operează zboruri regulate de aeroporturile din București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași si Baia Mare, către destinații domestice și internaționale, dar și curse charter, către destinații de vacanță din Europa, Asia și Africa.