DIN ARTICOL
În plină pandemie de COVID-19, este criză de materiale sanitare și de protecție la Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui. Activitatea instituției este, în aceste condiții, îngreunată, având în vedere faptul că personalul nu mai are combinezoane, măşti faciale, cu sau fără filtru, mănuşi de unică folosinţă sau viziere, informează b1.ro
E criză de materiale sanitare la Serviciul de Ambulanță Vaslui
Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui se confruntă cu o situație critică, activitatea acestuia fiind îngreunată de lipsa materialelor sanitare.
Serviciul de Ambulanţă nu mai are combinezoane, măşti faciale, cu sau fără filtru, mănuşi de unică folosinţă sau viziere şi nici materiale sanitare, în stoc nemaifiind suficiente măşti de oxigen, pansamente, branule sau adjuvante cale aeriană, după cum a anunțat și purtătorul de cuvând al instituției, Daniel Ungureanu, potrivit sursei citate mai sus.
„Perioada stării de urgenţă a făcut imposibilă derularea la timp a licitaţiilor. Ulterior, acestea s-au reluat, dar au apărut contestaţii sau ne-am confruntat cu neseriozitatea unor furnizori ce nu şi-au respectat contractele, aşa că am ajuns în situaţia de a nu mai avea cu ce să lucrăm. Facem un apel la cei care ne pot ajuta, la oameni cu suflet mare, persoane fizice sau persoane juridice care ne pot susţine cu donaţii în bani, cu materiale sanitare sau materiale de protecţie. (…) Vă mulţumim şi vă asigurăm că suntem alături de voi! Ajutaţi-ne să vă salvăm!”, a transmis Daniel Ungureanu, purtărotul de cuvânt al Serviciul Județean de Ambulanță Vaslui.
Acesta a ținut să precizeze faptul că s-a demarat o campanie online de strângere de fonduri pentru achiziționarea de materiale necesare.