DE STIUT-Taxă nouă pentru toţi şoferii, indiferent de maşină! Între 225 de lei și peste 900 de lei

Taxa auto 2018 – Ce se ştie până acum: se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule. Valoarea maximă, circa 200 euro/an
Noua formă va fi cunoscută, cel mai probabil, în martie, conform declaraţiilor ministrului Graţiela Gavrilescu. Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii.

Ministrul a mai spus că vor fi trei criterii în funcţie de care va fi stabilită noua taxă: capacitatea cilindrică a autovehicului, norma de poluare şi cantitatea de emisii de dioxid de carbon a maşinii.

Cea mai recentă declaraţie despre noua taxă a venit de la preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) care a spus că aceasta se va aplica tuturor proprietarilor de autovehicule, indiferent dacă au achitat sau nu timbrul de mediu sau orice altă taxa auto la maşină.
Se va plati anual, la fel ca şi impozitul auto sau RCA-ul. Noua taxă auto va fi în funcţie de gradul de poluare al autovehicului. Exemplu: maşinile cu normă de poluare Euro 1 sau Non Euro vor plăti o taxă anuală mare, estimată la 200 euro/an. Maşinile cu normă de poluare Euro 5 şi Euro 6 vor achita foarte putin în jur de 50 euro/an. Cu cât vor apărea noi norme de poluare (Euro 7, Euro 8 etc.), aceste clase vor fi „premiate” cu o taxă mai mică, de 50 de euro/an, şi celorlalte clase de poluare la care le vor creşte taxele, fiind încadrate în categorii cu grad de poluare mai ridicat. Înseamnă că cei care au acum un autovehicul cu normă de poluare Euro 5 şi achita 50 de euro/an vor plăti mai mult în momentul în care apar norme noi de poluare, pentru că acele noi norme de poluare vor beneficia de taxa de doar 50 de euro/an. Cei care s-au grăbit să îşi cumpere şi înmatriculeze maşini în acest an în speranţa că vor scăpa de taxe, nu au scăpat. Majoritatea maşinilor înmatriculate în acest an au norma de poluare  standard Euro 3, Euro 2 si Euro 1. Vor plăti taxe mari„, spune Cristian Muntean, preşedintele Asociației Societăților de Service Auto Independente (ASSAI), apropiat discuţiilor de la Ministerul Mediului privind taxa auto 2018.

O înlocuire a timbrului de mediu ar putea fi în luna martie a viitorului an, înainte de aprobarea bugetului al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate pentru aprobarea bugetului ministerului de resort pe anul 2019.

Bugetul AFM va fi aprobat undeva în martie – aprilie, anul viitor. Speram ca, până atunci, să avem o înlocuire a Timbrului de mediu, conform directivelor europene. Vrem ca poluarea să fie diminuată. Nu ştiu cum va ieşi forma finală a acestei penalităţi pentru maşinile care vor polua şi sper ca, în martie anul viitor, înainte ca bugetul de venituri şi cheltuieli al AFM să fie aprobat, să avem şi o formă finală. Principiul va fi acelaşi, adică ‘Poluatorul plăteşte!’. Amprenta trebuie să fie neapărat carbonul ca emisie. De asemenea, sperăm ca săptămâna viitoare să avem HG-ul de adoptare a Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor şi, în felul acesta, procedura de infringement şi o condiţionalitate ex-ante pentru România să fie bifată, să notificăm Comisia Europeană‘, a spus Gavrilescu.

Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii

Maşinile cu norme de poluare Euro 2, 3 sau 4 ar putea fi taxate în funcţie de emisii, a declarat pe 24 octombrie 2017, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu. Taxa va fi aplicată de anul viitor.

Mai mult pe economica.net