Dosarul în care Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, este acuzată de luare de mită va fi judecat de Tribunalul Maramureș. Decizia definitivă a fost luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Dosarul Sorinei Pintea va fi judecat de Tribunalul Maramureș
Hotărârea Instanței Supreme vine după ce Tribunalul București și Tribunalul Maramureș și-au trimis acest dosar între ele. La începutul lunii decembrie a anului trecut, Tribunalul București își declinase competența în acest caz în favoarea Tribunalului Maramureș.
Astfel, Curtea Supremă a soluționat definitiv acest conflict de competență între cele două instanțe.
„Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpata Sorina Pintea în favoarea Tribunalului Maramureş, instanţă căreia i se trimite dosarul. Definitivă”, se precizează în minuta deciziei
sursa