Mii de români care au rămas blocați între Austria și Ungaria, după ce Ungaria și-a închis granițele pentru traficul de persoane, au ajuns în cursul nopții de marți către miercuri în România.
Oamenii spun că au fost nevoiți să plece din vestul Europei, după ce au rămas fără locuri de muncă, din cauza noului coronavirus.
Primele grupuri de români au ajuns în cel mai mare punct rutier de trecere a frontierei din România, cel de pe autostrada Nădlac-Arad, în jurul orei ora 2 din noapte, după ce au străbătut Ungaria pe un culoar verdespecial aprobat de autoritățile de la Budapesta, care au decis ca să-i direcționeze către punctele Nădlac 2 din Arad și Cenad din Timiș.
Oamenii care sunt de mai multe cetățenii – cei mai mulți români și bulgari – susțin că au fost blocați cca 20 de ore la granița dintre Austria și Ungaria și au criticat modul în care polițiștii de frontieră unguri s-ar fi comportat cu ei. De altfel, românii și bulgarii blocați acolo au reușit să ajungă în țară doar după intervenția ministrului Afacerilor Externe român, Bogdan Aurescu, care i-a cerut omologul său ungar, Peter Szijjarto, să deschisă un coridor umanitar până la granița cu România.
Oamenii – dintre care mulți lucrau în construcții – spun că au fost nevoiți să plece din Spania, Franța, Germania sau Austria după ce firmele la care munceau s-au închis din cauza crizei create de noul coronavirus COVID-19.
Când au ajuns la frontiera română, miile de oameni au fost preluați de polițiștii de frontieră și medicii DPS pentru triajul epidemiologic. Apoi, însoțiți de zeci de jandarmi și polițiști, cei mai mulți dintre ei au fost trimiși în județele în care au domiciliul pentru a intra în autoizolare timp de 14 zile. Cei care au venit din zonele roșii au fost trimiși sub escorta polițiștilor și jandarmilor în centrele de carantină din județul Arad.
https://www.facebook.com/216642159124213/videos/543996926224994/
Măsuri speciale la Nădlac 2
Poliția de frontieră a luat măsuri speciale pentru a face față situației… numărul agenților a fost de 45, cu 13 mai mulți decât tura obișnuită. La triajul epidemiologic au muncit 15 medici de la DSP Arad sau de la alte direcții din țară, veniți în ajutorul colegilor din Arad.
Pentru ca situația să se desfășoare cât mai operativ, polițiștii de frontieră de la Nădlac 2 au deschis 10 căi de intrare în țară.