Informații incendiare, care aruncă în aer cazul de la Caracal: „Probele, puse recent acolo”

Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, fata sechestrată și ucisă de inculpatul Gheorghe Dincă, susține că are dubii cu privire la osemintele găsite de anchetatori în pădurea de lângă Caracal.

Pop a precizat că „am suspiciunea că aceste probe au fost puse foarte recent acolo„.

Astăzi urmează să aflăm ce ascundea suspectul în gropile betonate care au fost găsite în curtea lui.
„Din punctul meu de vedere, acele probe puteau fi alterate foarte ușor. Eu sunt foarte mirat, cum, după atâtea ploi, cenușa și oasele erau la suprafața ierbii? Deci, să ne înțelegem, osemintele și cenușa nu erau în saci. Erau pe iarbă, răsturnate, iar sacii erau la șapte metri distanță.

Deci, el a scuturat sacii, după care i-a aruncat mai departe. Prin ploile respective, chiar torențiale, prin micile inundații, normal că acea cenușă, știm și noi, se împrăștie, se duce, se diluează.

Eu am suspiciunea că aceste probe nu au fost puse acolo la momentul când spune el, eu cred că au fost puse foarte recent acolo.

Sacii erau curați. Păi dacă ploua într-o pădure, nu aveam sacii curați și cenușa la suprafață”, a dezvăluit avocatul Tonel Pop la RTV.
Conform celor mai noi informații legate de Cazul Caracal, anchetatorii au găsit noi fragmente de oase și dinți umani în cenușa descoperită lângă pădurea indicată de Gheorghe Dincă.

Oamenii legii au adus câini pentru a căuta noi probe, iar astăzi urmează să aflăm ce ascundea suspectul în gropile betonate care au fost găsite în curtea lui.

În paralel, mama și bunicul Luizei Melencu, fata de 18 ani răpită de Dincă în aprilie, au fost audiați la sediul Poliței. Cu o întârziere de peste 10 zile, anchetatorii au început să verifice și datele din telefoanele lui Gheorghe Dincă.

sursa