Anul 2020 a fost un an ieșit din comun, din toate punctele de vedere, pe parcursul căruia efectele pandemiei de COVID-19 s-au suprapus cu fenomene meteo neobișnuite: precipitații abundente, mai ales în perioada mai-iulie, intensificări ale vântului și temperaturi peste mediile lunare obișnuite în această zonă. Toate acestea au dus la modificări importante în dinamica tipurilor de intervenții ale I.S.U. Maramureș.
Pe parcursul anului 2020, serviciile profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă din judeţul Maramureş au fost alertate la 8592 evenimente, cu o medie de aproape 24 pe zi. Comparativ cu anul 2019, numărul situaţiilor de urgenţă la care am fost solicitaţi a scăzut cu 208 evenimente (de la 8800 în anul 2019 la 8592 în anul 2020). În aceeași perioadă, prin dispeceratul colocat ISU-SAJ-SMURD, au fost gestionate circa 18300 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112, ceea ce reprezintă, în medie, aproape 50 de apeluri pe zi, cu circa 10 % mai multe decât în anul precedent.
Echipajele de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă S.M.U.R.D. din organigrama inspectoratului au efectuat mai mult de 6000 de acțiuni, cu o medie de circa 16,5 acţiuni pe zi, asistând 6349 adulți și 382 copii. Peste 3900 din intervenţiile amintite au avut loc în mediul urban, iar restul în mediul rural.
În 2020, serviciile profesioniste, private şi voluntare pentru situaţii de urgenţă au acționat la localizarea și lichidarea a peste 670 incendii, au intervenit la descarcerare în 45 de situații, au efectuat 1150 alte intervenții (ce includ salvări de animale, degajări de arbori, exerciții și recunoașteri) și au acționat la circa 330 de alte situații de urgență (printre care inundații și asanarea muniției neexplodate). În aceeași perioadă, au intervenit în peste 150 de cazuri de asistență persoane, au efectuat 13 acțiuni de protecție a mediului (care au inclus curățirea căilor de transport rutiere de hidrocarburi și/sau resturi rezultate în urma unor accidente), iar în aproape 6000 de cazuri au acordat ajutor medical. În 2020 au fost și aproape 250 de deplasări ale forțelor în care nu a mai fost nevoie de intervenție.
Pe durata intervențiilor, au fost salvate 44 persoane, din care 34 copii și 10 adulți. Din păcate, în urma incendiilor au fost înregistrate şi victime: 7 adulți decedați și 3 răniți, respectiv 1 copil rănit. Pagubele înregistrate ca urmare a situațiilor de urgență de anul trecut au depășit 12.000.000 lei, dar în urma intervențiilor au fost salvate bunuri în valoare de peste 53.000.000 lei.
Numărul intervențiilor la incendii a crescut cu aproape 4,5%, față de anul 2019, principalele cauze fiind focul deschis în spații deschise, coșurile de fum și burlanele neizolate termic față de materialele combustibile din jur sau defecte.
Pompierii militari au acționat în cooperare cu serviciile voluntare pentru situații de urgență la localizarea și lichidarea a circa 129 de incendii, respectiv la 3 incendii în cooperare cu serviciile private pentru situații de urgență. În 48 de situaţii, serviciile voluntare pentru situații de urgență au intervenit fără sprijinul pompierilor militari.
Cele mai importante acțiuni de anul trecut au fost cea de la incendiul din data de 23 aprilie izbucnit la o hală de depozitare a unui operator economic din Baia Mare, intervenția la incendiul din data de 3 mai, care a afectat 9 mijloace de transport ale unui operator economic din Borșa, respectiv intervențiile la incendiile de fond forestier din luna aprilie, izbucnite pe razele unităților administrativ- teritoriale Vișeu de Sus, Bistra și Borșa, care au afectat suprafețe împădurite în suprafață totală de peste 40 de hectare.
Pompierii militari maramureșeni sunt pregătiți să acționeze în sprijinul cetățenilor și pe parcursul anului 2021, atât în ce privește intervențiile în situații de urgență, cât și referitor la demersurile comunităților de a edifica, susţine şi perfecţiona capacităţile necesare protecţiei şi intervenţiei în situații de urgență, pentru reducerea vulnerabilităților la riscurile la care sunt expuse.