Kovesi, audiată în CSM: Şefa DNA va trebui să răspundă privind mai multe acuzaţii de abateri disciplinare

Procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, va fi audiată miercuri în cadrul CSM. Această audiere vine după ce Inspecţia Judiciară a semnalat că ar fi comis două abateri disciplinare, iar acum secţia pentru procurori a CSM trebuie să decidă cum va răspunde pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu.
Şefa DNA este acuzată că şi-a delegat consilierul ca să efectueze controale la două servicii teritoriale ale direcţiei anticorupţie, doar că acesta se afla în stare de incompatibilitate pentru efectuarea controlului tematic.
A doua cauză pentru care va fi audiată are legătură cu înregistrări apărute public din timpul unor şedinţe de lucru ale DNA. Kovesi este acuzată că a folosit un ton superior şi agresiv faţă de procurori şi că ar fi cerut instrumentarea urgentă a unor dosare „cu miniștri”, de impact mediatic, pentru îmbunătăţirea imaginii instituţiei.

Aceasta va fi prima apariţie publică a Laurei Codruţa Kovesi după decizia de săptămână trecută a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că preşedintele trebuie să emită decret de revocare a acesteia din fruntea DNA.

B1.ro