Legea offshore, adoptată la începutul lunii iulie, de către Parlament a aprins spiritele peste ocean, fiind una considerată în defavoarea marilor companii petroliere.
Ambasada României la Washington anunţă printr-un comunicat de presă, emis în noaptea de vineri spre sâmbătă, că ambasadorul George Maior a avut o întrevedere cu secretarul american pentru energie, Rick Perry în care s-a discutat despre importanţa exploatării resurselor de hidrocarburi din România.
”Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, a avut, miercuri, 25 iulie 2018, o întrevedere cu secretarul energiei al Statelor Unite, Rick Perry.
Cu această ocazie, cei doi interlocutori au subliniat impactul major al exploatării resurselor de hidrocarburi din România pentru securitatea energetică din regiune, ca o componentă importantă pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România.
În context, secretarul american al energiei, Rick Perry, a reafirmat interesul față de dezvoltarea dialogului pe teme de energie, inclusiv cu ocazia Summit-ului la nivel înalt al Iniţiativei celor Trei Mări, care va avea loc la Bucureşti, în perioada 17-18 septembrie 2018”, se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Washington.
Acest anunţ vine la scurt timp după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că legea offshore va fi modificată prin ordonanţă de urgenţă pentru a corecta unele prevederi ale actului normativ ce nu sunt bine definite în anexe și nu sunt clare.
„Ceea ce s-a adoptat în lege trebuie să fie pus limpede, pus clar şi fără echivoc şi în anexa care cuprinde formula de calcul pentru deducerile pentru impozitul pe veniturile suplimentare şi pentru deducerile din acest impozit. Şi anume este vorba de valoarea investiţiilor despre care se vorbeşte în lege că este firesc să se deducă investiţiile, dar nu este foarte bine clarificat în lege. Şi nu se deduc toate investiţiile o dată, ci într-o perioadă de timp, în aşa fel încât statul român să primească bani, dar, în acelaşi timp, şi companiile care investesc să poată să se menţină deasupra costurilor. Ideea e că noi avem nevoie de acele gaze, avem nevoie ca cineva să le scoată, dar cei care le scot să nu lucreze în pierdere şi să aibă şi nivelul de cash flow firesc şi necesar. Asta va trebui să cuprindă ordonanţa”, a declarat liderul PSD, Liviu Dragnea, marți la Parlament.
Pe 9 iulie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri. Iniţiativa legislativă adoptată de deputați reglementează modul de implementare a operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere off-shore.
B1.ro