Ministrul Afacerilor Interne intervine în cazul activistului de mediu, Daniel Bodnar, rănit, miercuri seară, de câțiva indivizi pe care îi suspecta că transportau ilegal lemn. Marcel Vela a cerut ca o echipă de specialiști să meargă de urgență în județul Suceava pentru a face verificări, informează MAI printr-un comunicat de presă.
Reacția MAI în cazul activistului de mediu, Daniel Bodnar, rănit după ce a sesizat un posibil transport ilegal de lemne
”Ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a dispus măsuri prompte în cazul unei agresiuni prezentată pe o rețea de socializare de o persoană care susținea că ar avea drept cauză identificarea și diseminarea unor cazuri de furt de material lemnos.
Ca urmare a apariției imaginilor în spațiul public, s-a dispus trimiterea, de urgență, în județul Suceava, a unei echipe mixte de specialiști din cadrul Direcției Control Intern și Direcției de Ordine Publică, ale Poliției Române, pentru a verifica cele sesizate”, se arată în comunicatul MAI.
Vela precizează, în acest context, că prevenirea și combaterea furturilor de material lemnos și a despăduririlor abuzive sunt priorități ale mandatului său și dă asigurări că dacă în urma controlului de la Suceava vor fi descoperite nereguli, persoanele vinovate vor fi sancționate.
„Neprofesionalismul, lipsa de implicare, pasivitatea în situații de acest gen sunt incompatibile cu statutul de cadru al Ministerului Afacerilor Interne, structură în care am promovat integritatea, meritocrația și profesionalismul”, a precizat Marcel Vela.
Miercuri seară, activistul Daniel Bodnar a început să urmărească presupusul transport ilegal de lemne pe drumul dintre comunele Cornu Luncii și Malini din județul Suceava. Bărbatul a urmărit cele două camioane până când acestea au intrat în curtea unui gater. Atunci, mașina în care se afla Bodnar a fost atacată cu pietre. Geamurile automobilului au fost sparte, iar activistul a fost rănit de cioburi.
„Mă încearcă o furie de nedescris. Nu am crezut că în România, în anul 2020, suni la poliție, aștepți ca disperatul vrei să faci ceva pentru țara asta. Nu îmi e frică de ei, dar o să plătească nenorociții ăștia. Sunt tot cioburi de sticlă, totu-i spart, pe scaun, în spate…”, a declarat Bodnar, cu fața plină de sânge.
Bodnar a mers apoi la Spitalul din Fălticeni pentru a primi îngrijiri medicale, ulterior fiind trimis la Spitalul Județean Suceava pentru consult oftalmologic amănunțit.
Activistul Daniel Bodnar a mai fost victima unor agresiuni de acest fel
Nu este prima dată când Daniel Bodnar este ținta unei agresiuni în contextul în care a atras atenția asupra transporturilor ilegale de lemne. În luna septembrie, activistul a sesizat autorităţile cu privire la un transport suspect de arbori. Camionul a fost oprit de agenții de poliţişti în trafic. Ulterior, un transportator şi un prieten al acestuia l-au lovit pe Bodnar şi i-au avariat maşina chiar în prezenţa poliţiştilor, în timp ce acesta făcea o transmisie în direct, pe Facebook.
„Mi-au spart parbrizul la maşină. Au aruncat cu pietre în maşina mea şi a lui Iulian (n.red Iulian este un alt activist de mediu). Inclusiv pe agentul de poliţie l-au îmbrâncit ca pe un jalon. Dacă lucrurile vor continua aşa, situaţia devine dramatică în Bucovina. Poliţia de deschis un dosar penal. S-au sesizat din oficiu”, declara atunci Daniel Bodnar.
sursa