Autoritățile române au stabilit că personalul medical trebuie să se vaccineze cu prioritate, făcând parte dintre categoriile cele mai expuse la infecția cu temutul virus din China. Cu toate acestea, în unele spitale, mai multe de jumătate din personal refuză vaccinarea.
Medicii, pro şi contra vaccin
Campania de vaccinare anti COVID începe cum nu se poate mai rău în România. Cadrele medicale din Neamț sunt reticenți față de vaccinul anti-COVID. Până la acest moment, puţin peste 20% din personalul medical şi-a dat acordul să se vaccineze anti-COVID-19.
Din cauza unor disfuncții apărute la livrarea vaccinului COVID în mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE), imunizarea cadrelor medicale din județul Neamț va întârzia câteva zile. Inițial, aceștia trebuiau vaccinați pe 31 decembrie, însă procedura s-a amânat pentru 4 ianuarie.
„Se aşteaptă un nou lot de vaccin, care va fi primit în cursul zilei de 30 decembrie la Centrul Regional Iaşi şi de acolo se va face redistribuirea în Regiunea de Nord-Est. Marţi, 29 decembrie, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a anunţat că procesul de vaccinare va începe în ziua de 4 ianuarie 2021. Primii beneficiari ai vaccinului vor fi cei care lucrează în spitale, medicii de familie şi personalul din farmacii“, a transmis Prefectura Neamţ.
În județul Neamț există cinci unități sanitare de stat: Spitalul Judeţean, Spitalul Roman, Spitalul Târgu Neamţ, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Bisericani şi Spitalul Bicaz, care sunt deservite de circa 3.000 de angajaţi, însă foarte puţini au acceptat vaccinarea.
sursa