Acolo unde se termină modelingul și începe prostituția de lux

E o linie subțire între carieră și compromis.
Cel puțin asta susține Jazz Egger, un model de 20 de ani, care aruncă în aer lumea modei. Tipa a declarat în cadrul unui interviu că prostituția se practică și în această industrie.
„Industria modei funcţionează după niște reguli pe care nici nu vi le imaginaţi. Agenţiile sunt de fapt nişte peşti care au contacte în lumea milionarilor. Ele aprovizionează cu fete petrecerile bogătaşilor. Fotomodelele primesc pentru o noapte de sex sume cuprinse între 3.500 $ şi 2 milioane $. Însă pentru două milioane trebuie să fii super-cotată”, a dezvăluit Jazz pentru Daily Mail.
Locuiește în Londra, are peste 35.000 de followeri pe Instagram, este fotomodel la agenţia Elite Models şi a câştigat Next Top Model din Germania.

Modelul a mărturisit că de-a lungul timpului a primit tot felul de propuneri de la diverși bărbați.
„La începutul verii am cunoscut, într-un club, un domn. La prima vedere, mi s-a părut amabil. După câteva zile de tatonări, pe telefon, mi-a spus că ar trebui să ne cunoaştem mai bine. L-am refuzat. Mirat, mi-a reproșat că așa suntem noi, cele din lumea modei. Am luat foc: sunt model, nu escortă!”, a afirmat Egger.
Jazz recunoaște cum a fost la un pas să-și piardă contractele din cauza unei propuneri indecente.

„Am fost contactată de un agent care mi-a cerut nişte fotografii în lenjerie intimă, făcute cu telefonul. A doua zi m-a sunat să-mi spună că mi-a găsit un om influent și bogat care mă plăteşte cu 3.500 $ să fac sex cu el. Mi-a spus că tipul vrea confidenţialitate şi că mă va ajuta în carieră deschizându-mi uşi la diferite reviste şi case de modă. Am refuzat”.