Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară și a hotărât, având în vedere, valoarea ratei de incidență calculată în ultimele 14 zile de către Direcția de Sănătate Publică, mai multe măsuri, a spus președintele CJSU, prefectul Nicolae-Silviu Ungur.
Astfel, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere gura și nasul de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani în toate spațiile deschise de pe raza unităților administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.
De asemenea, se suspendă temporar activitățile didactice care presupun prezența ”față în față” în unitățile de învățământ preuniversitar de stat și particular din unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei, Rona de Jos și desfășurarea cursurilor doar în sistem online (scenariul 3).
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum a produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor în unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Asuaju de Sus, Băița de Sub Codru, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.
Este permisă funcționarea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Seini, Ulmeni, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos doar pentru persoanele cazate în aceste unități. Operatorii economici din unitățile administrativ-teritoriale menționate mai sus pot prepara hrană și comercializa produse alimentare, băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective (în sistem take-away și catering).
Se interzice activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în unitățile administrativ-teritoriale Coaș, Săcălășeni, Baia Mare, Coltău, Sălsig, Dumbrăvița, Băița de Sub Codru, Asuaju de Sus, Ulmeni, Seini, Desești, Baia Sprie, Poienile Izei și Rona de Jos.
Se permite fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00 activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.
O altă măsură instituie obligativitatea purtării măștii de protecție astfel încât să acopere gura și nasul pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zone de așteptare (stații de autobuz, peroane și altele asemenea), exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii, în unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.
Se permite fără a depăși depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare din unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.
Se permite fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc în unitățile administrativ-teritoriale Mireșu Mare, Gârdani, Șișești, Vișeu de Sus, Băsești, Tăuții Măgherăuș, Cavnic, Boiu Mare, Sighetu Marmației, Cicârlău, Șomcuta Mare, Ocna Șugatag, Șieu, Bicaz, Bocicoiu Mare, Lăpuș, Cernești, Moisei, Ariniș, Sarasău, Vadu Izei, Leordina, Botiza și Călinești.
Sunt interzise organizarea și desfășurarea de spectacole/concerte publice sau private în spații deschise și închise pentru o perioadă de 14 zile pe raza județului, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației epidemiologice.
𝐓𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐭ăți𝐥𝐞 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯-𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐯𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐚𝐭𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧ță 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝟑 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝟏𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐯𝐨𝐫 𝐫𝐞𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐢𝐥𝐞 ș𝐢 𝐦ă𝐬𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐇𝐨𝐭ărâ𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧 𝐧𝐫. 𝟖𝟓𝟔/𝟐𝟎𝟐𝟎 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐩𝐫𝐞𝐥𝐮𝐧𝐠𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭ă𝐫𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐞𝐫𝐭ă, 𝐢𝐚𝐫 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐚 𝐮𝐧𝐢𝐭ăți𝐥𝐨𝐫 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐢𝐯-𝐭𝐞𝐫𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐚𝐥𝐞 𝐯𝐚 𝐟𝐢 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭ă în 𝐟𝐮𝐧𝐜ți𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮ț𝐢𝐚 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚ți𝐞𝐢 𝐞𝐩𝐢𝐝𝐞𝐦𝐢𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜𝐞, 𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐝ă𝐮𝐠𝐚𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐚𝐦𝐮𝐫𝐞ș.