Accident grav în Mureş. Marți, 19 ianuarie, în jurul orei 00.30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier pe raza localității Nazna, judeţul Mureş scrie romaniatv.net
Salvatorii au reuşit să scoată, din autoturismul răsturnat, o persoană încarcerată. Aceasta, însă, nu a supravieţuit impactului. Celorlalte două victime li s-au acordat îngrijiri la faţa locului. Starea lor nu a necesitat spitalizare.
”S-au deplasat la locul intervenției pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, aceștia au constatat că este vorba despre un autoturism răsturnat pe partea carosabilă cu o victimă încarcerată și două victime cooperante în afara autoturismului. S-a intervenit de urgentă pentru extragerea victimei încarcerate, dar din păcate aceasta a fost declarată decedată de catre medicul aflat la fața locului. Celorlalte două victime li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, una fiind de cod galben și una fiind de cod verde. Pe toată durata intervenției, drumul a fost blocat pe ambele sensuri de mers”, a transmis Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.