Pacienţii cu COVID pot fi vizitaţi de rudele de gradul I în condiţii speciale

Pacienții Covid în stare gravă din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, inclusiv cei din secția ATI-Covid, pot fi vizitați de membri ai familiei, cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2, potrivit presei locale.
Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat, luni, că decizia a fost luată împreună cu medicul epidemiolog.

Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important ca acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns. Este foarte important ca cel aflat în stare gravă, în stare critică, să simtă că are suportul celor dragi”, a afirmat dr. Calancea.

sursa