O maşină a luat foc lângă o benzinărie din Piteşti. Pompierii au intervenit de urgenţă. Autoturismul a luat foc la doar câţiva metri de pompele de la benzinărie.
Şoferul, care era singur în maşină, a văzut că de sub bord iese fum şi a tras imediat pe dreapta. La scurt timp, maşina a fost cuprinsă de flăcări.
Până la sosierea pompierilor, şoferii aflaţi în trafic au încercat să stingă incendiul cu extinctoarele. Pompierii au intrvenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă.
„Incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă la partea față a autoturismului. Pe asfalt au fost scurgeri de combustibil, care au luat foc” , precizează ISU Argeș.
Din păcate, maşina a ars în totalitate.