Primăria Constanța este pregătită pentru episodul de vreme rea

În contextul avertizării emise de Centrul Meteorologic Regional Dobrogea prin care municipiul Constanța se află sub cod galben de intensificări ale vântului, ninsori temporar viscolite și polei, de astăzi de la ora 17:00 până mâine la ora 18:00, la nivelul Primăriei Constanța a fost convocat Comandamentul de iarnă.

Din această noapte vor fi precipitații, la început ploi apoi predominant ninsori și se va depune strat de zăpadă. Local se va semnala polei sau ghețuș. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 55…65 km/h și temporar peste 70…80 km/h, amplificând senzația de frig.

Imediat ce va începe să ningă utilajele vor acționa în mai multe puncte din oraș și vor împrăștia material antiderapant. Stațiile de autobuz, trotuarele, intrarea în unitățile medicale vor fi, de asemenea, în grija autorității locale, imediat ce se va impune deszăpezirea lor.

Având în vedere că vântul va sufla cu putere, o echipă de țapinari va fi pregătită să intervină dacă vor exista cazuri de copaci căzuți.

Primăria Constanța va acorda o atenție deosebită Pavilionului Expozițional din Constanța pentru ca activitatea de vaccinare să nu fie îngreunată.

Totodată, amintim agenților economici și asociațiilor de proprietari că, în conformitate cu HCL 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, au obligația de a elibera zăpada de la intrarea în magazine și de pe trotuarele din dreptul imobilelor și să o depoziteze în așa fel încât circulația rutieră și cea pietonală să nu fie afectate.

De asemenea, pentru oamenii străzii în această perioadă vor fi deschise adăpostul din șoseaua Mangaliei și cel situat în Complexul Doi Cocoși, unde beneficiarii vor avea apă caldă și căldură, vor primi hrană și haine de schimb.

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, președintele Comandamentului de iarnă: „Rugăm constănțenii să limiteze deplasările în această perioadă, având în vedere riscul crescut de producere a accidentelor ca urmare a formării de polei.”

Totodată, facem apel către toți constănțenii care ies în trafic să aibă autoturismele echipate corespunzător, cu anvelope de iarnă.