Profeția care nu s-a împlinit în anii ’80 din cauza unei greșeli de interpretare. Calculele au fost refăcute

Interpretarea unor teste biblice a stârnit mari discuții timp de câteva decenii și a rămas neclară. Subiectul este revenirea pe pământ a lui Iisus.
Harold Lindsey este un evanghelist din Statele Unite ale Americii, scriitor creștin care a scris o serie de cărți apocaliptice ajunse foarte populare. El a susținut că a prezis cu succes inițierea zilei de judecată după Evanghelia lui Matei 24: 32-33, care spune:

„Învață acum această lecție din smochin – de îndată ce crengile sale devin fragede și ies frunzele, știi că vara este lângă.” Potrivit lui Lindsey, „renașterea Israelului ca națiune” din 1948 a reprezentat smochinul – iar generația crescută în această perioadă va fi martora celei de-a doua veniri a lui Iisus Hristos.

Scriitorul afirmase că „o generație biblică” se întinde pe o perioadă de 40 de ani și a sugerat că evenimentul se va produce la 40 de ani după 1948. Pentru că Iisus nu a revenit în 1988, autorul a fost criticat, dar F. Kenton Beshore, președintele Societății Biblice Mondiale, a dezvăluit că știe de ce această profeție nu s-a împlinit.

Intervalul venirii lui Iisus, 2018-2020

Pastorul a explicat că interpretarea lui Harold Lindsey, legată de pasajul biblic, a fost corectă. Eroarea însă a vizat timpul unei generații biblice. Așadar nu ar fi vorba despre 40 de ani, și despre 70-80 de ani, a spus Beshore, care s-a bazat în afirmațiile sale pe Psalmul 90:10. „Zilele vieții noastre sunt de 70 de ani, dar datorită puterii pot fi și de 80 de ani”. În baza acestui citat, pastorul a spus că a doua venire a lui Iisus pe pământ ar putea să aibă loc în intervalul 2018-2020.

În Matei 24:34, Iisus spune: adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.” Conform interpretării lui Beshore, „Iisus îl vede pe Israel ca pe un băiat evreu născut la 14 mai 1948, care va crește, va deveni bâtrân, până când el va reveni pe pământ pentru a-și stabili regatul milenar.”

Ambii au fost criticați pentru profeții

„Dacă luăm ca reper anul 1948, termenul limită este 2028”, a spus pastorul, decedat în anul 2016. Și Beshore, la fel ca și Lindsey, a fost criticat pentru interpretarea sa. Mark Hitchcock, pastor al Bisericii Biblice „Credință” și autor al cărții „Sfârșitul lumii”, nu crede că înflorirea smochinului din Matei 24:32 se referă la Israel. „Se spune doar că smochinul va înflori și această generație nu va merge mai departe până când toate aceste lucruri nu vor fi împlinite.”

Cred că vrea să spună: „Când vezi toate aceste lucruri întâmplătoare-se în perioada necazului, generația respectivă nu va merge mai departe până când toate aceste lucruri nu vor fi împlinite.”

sursa