Meteorologii anunţă că revin şi ploile în majoritatea regiunilor, iar la munte vor predomina ninsorile.
Conform Administraţiei Naţionale de meteorologie (ANM), sâmbătă, 9 octombrie, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Înnorările vor persista şi va ploua în jumătatea sud-vestică a ţării, şi pe arii în general restrânse în rest.
La munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari, cu precădere în vestul Carpaţilor Meridionali vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sud-est şi la munte, şi local în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 8 grade.
În Bucureşti, sâmbătă, vremea va fi în continuare deosebit de rece. Cerul va fi noros şi va ploua, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.
Duminică, conform meteorologilor, vom avea parte de acelaşi regim termic. Vremea se va menţine deosebit de rece în majoritatea regiunilor şi va fi în general închisă. Pe arii relativ extinse în regiunile din jumătatea sud-vestică a ţării şi local în restul zonelor va ploua. Prin acumulare, local în sud-vest cantităţile de apă vor fi însemnate.
În vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini mari temporar precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte şi local în sud şi sud-vest, viteze mai mari la rafală urmând a se înregistra în sudul Banatului şi în zona montană înaltă. Temperaturile maxime, în creştere uşoară faţă de ziua anterioară, se vor încadra între 9 şi 16 grade, iar cele minime între 1 şi 12 grade.
Şi în Capitală, cerul va fi mai mult noros, iar cu o probabilitate mai mare noaptea, temporar va ploua. Vântul va sufla moderat, cu intensificări mai ales ziua. Temperatura maximă, în creştere faţă de intervalul anterior, va atinge 13…14 grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.
sursa