Sute de oameni au iesit in strada in toata tara, pentru a cinsti memoria tinerilor cazuti in luptele in strada in Chisinau, relateaza b1.ro.
„Pe 7 aprilie, însă, lucrurile au degenerat.
În mulțime s-au infiltrat fețe suspecte cu cagule pe cap care au distrus geamuri, scări, uși și au dat foc mai multor încăperi din clădirea Parlamentului.
Era ultima redută a comunismului.
Serviciul de Pază și Protecție de Stat a coordonat arborarea drapelului UE și a hărții României Mari deasupra intrării în Președinție, ca să mimeze o «lovitură de stat» finanțată de România.
Poliția a provocat toată ziua mulțimea, era clar că totul este coordonat de «sus».
Nu am stat până târziu, la insistența mamei am plecat acasă.
Toată noaptea poliția s-a răfuit cu lumea din streadă.
Pe 8 aprilie am ieșit, împreună cu fratele, în centrul orașului.
Arăta ca după război. Începeam să conștientizez mai limpede ce se întâmplase.
Pe la 10 seara ne-am pornit spre casă. Așteptam în stație transportul public când s-au apropiat de noi 5 oameni ai legii, îmbrăcați în civil și, fără să se prezinte, ne-au reținut.
Pe mine m-au târât prin Parcul Central până în spatele Guvernului.
Acolo mai zăceau mulți băieți, unii leșinați de bătaie, înconjurați de mascații de la «Fulger» care ne prevesteau chinuri groaznice.
Am primit o serie de lovituri peste spate, fund, picioare. Aveam impresia că bastoanele torționarilor trebuiau să se rupă de la atâtea lovituri. Durerile erau infernale.
Apoi am fost repartizat la o secție de poliție (Buiucani), unde, la intrare, era ceea ce a fost numit ulterior „coridorul morții” – zeci de băieți în stânga și în dreapta, pe lângă care treceau polițiștii și loveau cu bestialitate, fără reținere, pe oricine încerca să se mențină în picioare.
În drum spre biroul torționarului meu am văzut cum doi polițiști lovesc cu picoarele un băiat căzut jos, probabil deja leșinat.
Eram aproape sigur că va muri…”, spune Victor Bulgaru (31 de ani), unul dintre moldovenii, care lupta în stradă pentru libertate, în aprilie 2009, în exclusivitate pentru B1.ro.
„În biroul polițistului care m-a preluat am fost pus cu fața la perete și lovit sălbatic de multiple ori, de mai mulți oameni ai „legii” care intraseră în birou să se salute cu torționarul care, stând relaxat pe scaun, privea chinurile mele și râdea, împreună cu camarazii lui, de faptul că strig de durere.
M-au bătut, înjurat, amenințat cu detenție de 15 ani, în care voi fi batjocorit zilnic, torturat. Am fost lipsit de orice drepturi fundamentale.
Am mai fost impus să semnez niște procese verbale, după ce fusesem bătut să spun în fața camerei de luat vederi că am aruncat cu pietre în Președinție. Acele câteva ore mi-au părut o veșnicie.
Nu puteam să cred că toate visele mele se sfârșeau…
Au urmat câteva săptămâni de groază, în care nu am dormit deloc, când ațipeam, visam că sunt urmărit, bătut, omorât.
M-am ascuns printre prieteni, după care am plecat la Moscova, dar nu m-a ajutat nimic.
În septembrie 2009 am fost operat la spate din cauza loviturilor care mi-au distrus coccisul.
Chirurgul mi-a spus că am venit la timp, dacă mai stăteam câteva săptămâni, țesuturile moarte îmi puteau fi fatale sau, cel puțin, rămâneam paralizat.
A urmat o perioadă de reabilitare, în care, fizic, îmi reveneam, dar psihologic, nu mai eram ca înainte – mi-am pierdut prietena, ptietenii, m-am izolat de lume, nu mai vedeam și înțelegeam de ce lumea râde, se bucură.
Glumele îmi păreau niște porcării inutile.
Nu auzeam păsările cântând. Totul în fața ochilor era negru…
Simțeam că sunt singur, că nimeni nu mă înțelege”, spune acesta.
