Razie a Brigăzii Rutiere, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe străzile Bucureștoiului. Polițiștii au aplicat 66 de amenzi pentru conducere sub influență băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive și au reținut 19 permise de conducere.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pentru asigurarea ordinii și siguranței rutiere, reducerea riscului de accidente și prinderea șoferilor aflați sub influență băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile stabilite de Legea 55/2020, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Au fost aplicate 66 de sancțiuni contravenționale (din care 20 pe Legea 55/2020), în valoare de peste 22.000 lei și au fost reținute 19 permise de conducere (8 pentru infracțiunile constatate, câte 3 pentru depășirea vitezei legale, pentru conducerea unui autovehicul sub influență băuturilor alcoolice – contravenție și pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, dar și câte unul pentru nerespectarea indicațiilor polițistului rutier și pentru circulația pe sensul opus).
Au fost constatate 8 infracțiuni :
3 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influență substanțelor psihoactive
2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influență băuturilor alcoolice
2 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat
una pentru refuz de prelevare a probelor biologice
Un tânăr în vârstă de 22 de ani a fost prins când conducea pe stradă din Sectorul 5, fiind sub influență substanțelor psihoactive (THC-5 „Cannabis”). El a fost dus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice și s-a întocmit un dosar penal.
Un altul, în vârstă de 49 de ani a urcat la volan având permisul suspendat, iar în urmă testării a rezultat că acesta a consumat băuturi alcoolice, valoarea pe etilotest fiind de 0.20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală.
Un alt bărbat, de 39 de ani, a fost prins conducând pe o stradă din Sectorul 5 fiind sub influență băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0.56 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice și s-a deschis dosar penal.
sursa