S-a lăsat cu amenzi. Chef spart de polițiști

O zi de naștere petrecută la un local din Sighet s-a lăsat cu poliție și cu amenzi. Au fost aplicate 26 de amenzi în valoare de 24.000 de lei.
Aseară, 07 noiembrie, ora 20.15, polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta unei societăți comerciale, de pe strada Dragoș Vodă din municipiu, se desfășoară un eveniment privat cu participarea mai multor persoane, care nu ar fi respectat prevederile legale referitoare la unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Echipajul de intervenție a constatat faptul că este vorba despre aniversarea unei zile de naștere, care s-a desfășurat cu participarea a aproximativ 20 de persoane, încălcându-se astfel prevederile HG 856/2020 privind prelungirea stării de alertă, prin care este interzisă organizarea de evenimente private ( nunți, botezuri, mese festive).

Administratorul societății comerciale și persoanele prezente în interiorul locației în cauză, au fost legitimate și sancționate contravenţional conform Legii 55/2020, precum și Legii 61/1991.

Au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenţionale în valoare totală de peste 24.000 de lei.

Reamintim cetățenilor că având în vedere evoluția situației epidemiologice din România, în conformitate cu legislația în vigoare, în această perioadă nu este permisă organizarea de evenimente private.

Vă rugăm să purtați masca de protecție, să păstrați distanța de siguranță și să respectați toate măsurile luate de autorități pentru limitarea răspândirii virusului COVID-19.

Suntem la datorie pentru siguranța cetățenilor și vom aplica in continuare legea, în toate situațiile în care se impune luarea măsurilor legale.

sursa