Schimbare în legea RCA. Victimele accidentelor rutiere vor putea fi despăgubite şi pentru traumele psihice suferite

Potrivit unui comunicat de presă al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, din acest an, odată cu noua lege RCA (legea nr. 132/2017 privind asigurarea RCA), victimele accidentelor rutiere vor putea primi despăgubiri și în funcție de evaluarea psihologică a traumelor psihice suferite.

Este pentru prima dată când un act normativ din România pune în evidență atât integritatea fizică, cât și pe cea psihică.

Modificarea a fost posibilă la inițiativa Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație.
În conformitate cu acest act normativ, „stabilirea despăgubirii pe cale judecătorească se realizează pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic și statistic„, scrie ziarulunirea.ro.

Astfel, în cadrul procedurii amiabile de stabilire a despăgubirilor (între asigurator și victimă), „pentru prejudiciile legate de traumele psihice, persoana prejudiciată poate aduce documente în dovedirea acestora”.

Introducerea evaluării psihologice ca element probator esențial și distinct de evaluarea medico-legală, în conturarea gravitații traumelor, constituie un important pas înainte și totodată o reală garanție în respectarea dreptului fundamental la integritate psihică.

Citeste tot pe romaniatv.net