După o lungă perioadă de creşteri de preţuri, şoferii români au în sfârşit parte de o ieftinire.
Preţurile benzinei şi motorinei au scăzut semnificativ la noi, mult peste media europeană.
Preţul mediu al benzinei vândută la pompele din România, era, la data de 18 iunie (ultimele date disponibile), de 5,7 lei pe litru, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare al pieţei carburanţilor din Uniunea Europană.
Cu o săptămână în urmă, în 11 iunie, preţul benzinei era, în medie, de 5,8 lei pe litru, potrivit aceleiaşi surse, deci benzina s-a ieftinit cu zece bani pe litru în doar o săptămână.
La motorină, cel mai vândut carburant din România, preţul mediu era 5,77 lei la data de 18 iunie, cu nouă bani pe litru mai puţin decât valoarea consemnată la data de 11 iunie (5,86 lei), potrivit aceleiaşi surse.
Situaţia din România este uşor atipică faţă de cea din restul continentului, în condiţiile în care, după cum se ştie, companiile româneşti preferă să opereze majorările sau diminuările de de preţ de o manieră mai puţin brutală, fără a transfera în preţuri extremele cotaţiilor, pentru a nu crea variaţii bruşte de preţ la pompă.
Astfel, potrivit aceleiaşi surse, preţul mediu al benzinei (medie ponderată) în cele 28 de state membre al Uniunii Europene era de 1,461 euro pe litru, în scădere cu doar jumătate de cent (dela 1,466, în urmă cu o săptămână. La motorină, scăderea a fost chiar mai mică de jumătate de cent, de la 1,363 euro pe litru, la 11 iunie, la 1,359 euro.
Este prima ieftinire substanţială din România în ultima vreme, în condiţiile în care preţurile au fost împinse în sus de creşterea preţului petrolului, care a ajuns , luna trecută, la 80 de dolari pe baril. Între timp, preţul a mai scăzut.
După ieftinirile din ultima săptămână, iată cum arată clasamentul european din punct de vedere al preţurilor:
La benzină, preţul mediu este de 1,22 euro pe litru, iar mai ieftin decât la noi este în Bulgaria, Ungaria şi Polonia.
La motorină, carburantul preferat de piaţa românească, preţul mediu în România este de 1,23 euro pe litru, mai ieftin decât la noi este în Bulgaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Spania.
În România se consumă anual circa 7 miliarde de litri de carburanţi, iar principalii jucători pe această piaţă sunt, în ordine, OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil şi Mol.