Un bărbat din oraşul Bicaz, a fost găsit decedat de pompieri în apartamentul în care locuia şi unde a izbucnit un incendiu, conform Agerpres.
Bărbatul s-a stins din viață la vârsta de 34 ani.
Un bărbat a murit de la o lumânare uitată aprinsă
Conform primelor informații, incendiul a fost semnalat în noaptea de luni spre marţi, iar pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că pe casa scării blocului era un fum dens, iar la uşa apartamentului unde izbucnise focul nu răspundea nimeni.
În urma incendiului devastator, oamenii care locuiesc în bloc s-au autoevacuat înainte ca la fața locului să ajungă echipajele de salvare.
”Incendiul se manifesta în interiorul unei camere cu degajare mare de fum. În interiorul apartamentului a fost găsit un bărbat de 34 de ani, decedat. După localizarea şi lichidarea incendiului, forţele de intervenţie au evacuat fumul de pe casa scării. Au ars obiecte de îmbrăcăminte şi obiecte de mobilier dintr-o încăpere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ, Irina Popa.
Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o lumânare uitată aprinsă. Aceasta a fost concluzia pompierilor care s-au luptat minute în șir pentru a stinge flăcările care au cuprins una dintre încăperile imobilului.
În urma apelului la numărul unic de urgență 111, la locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu două autospeciale de stingere, pompierii voluntari din cadrul SVSU Bicaz cu autospeciala din dotare, precum şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJU).
sursa