Un medic fals din Pitești, reținut: Femeia de 65 de ani lucra ca ginecolog și ar fi sechestrat două persoane într-un cabinet

O femeie în vârstă de 65 de ani din județul Argeș este cercetată penal pentru că ar fi exercitat fără drept profesia de medic și ar fi sechestarat două persoane pentru că nu s-a înțeles cu o pacientă asupra onorariului. Femeia a fost reținută, informează b1.ro.

Polițiștii și procurorii din Pitești au deschis în acest caz un dosar penal exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi și pentru lipsire de libertate, tâlhărie, lovire sau alte violenţe pe numele femeii care lucra ca medic ginecolog deși nu deține un certificat avizat de membru al Colegiului Medicilor din România. În vara acestui an, aceasta ar fi sechestrat în cabinetul medicale și ar fi agresat fizic două persoane, din cauza înțelegerilor pe care le-ar fi avut cu o pacientă cu privire la onorariu.

Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 22 iulie a.c., în calitate de medic, după exercitarea unui act medical, cea în cauză nu s-ar fi înţeles cu pacienta în privinţa onorariului, împrejurare în care ar fi încuiat-o, alături de persoana care o însoţea, în sala de aşteptare a cabinetului medical, timp de aproximativ 30 de minute, ulterior agresându-le fizic. Persoanele vătămate au reuşit să părăsească cabinetul, ca urmare a intervenţiei unui martor, însă medicul ar fi refuzat să-i restituie pacientei rucsacul, în interiorul căruia avea mai multe bunuri„, a transmis, vineri, Poliția Județeană Argeș, printr-un comunicat de presă, citat de News.ro.

În acest context polițiștii, alături de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş au descins la sediul clinicii private unde lucra femeia, pentru a face verificări. Oamenii legii au ridicat mai multe documente de la fața locului.

La finalul perchezițiilor, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, iar vineri, 11 decembrie, urmează să fie prezentantă în fața instanței cu propunere de arestarea preventivă.