Un tânăr în vârstă de doar 18 ani și-a pierdut viața, sâmbătă seara, într-un grav accident produs pe raza localității Rodna. Alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital. UPDATE: Tânărul decedat era din localitatea Parva.
Potrivit Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, accidentul s-a produs în jurul orei 22:00, în zona blocurilor din localitatea Rodna. Se pare că mașina în care cele patru persoane se aflau s-a izbit de un stâlp de iluminat.
La fața locului au intervenit trei echipaje, unul de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.
În total, în accident au fost implicate patru persoane, dintre care una a decedat și alte trei au fost rănite.
Sursa citată a mai completat că victima decedată este o persoană de sex masculin. În urma accidentului, aceasta a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale autoturismului, fiind găsită de echipajele medicale în stop cardiorespirator. Victima a fost extrasă și predată echipajului medical care a început protocolul de resuscitare, dar organismul tânărului nu răspuns manevrelor, astfel că s-a declarat decesul la locul accidentului.
ACTUALIZARE
Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, tânărul decedat avea 17 ani și nu 18, cum se anunțase inițial.
Oamenii legii au stabilit că accidentul s-a produs pe DN 17D, în localitatea Rodna.
”La locul evenimentului a fost găsit un autoturism avariat care a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate. A fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 19 ani din Maieru, cât și trei pasageri, o tânără de 18 ani din Maieru, un tânăr de 22 de ani din Valea Borcutului și un tânăr de 17 ani din Parva. Conducătorul auto, cât și cei doi pasageri de 18 și 22 de ani au suferit leziuni în urma accidentului, fiind necesară transportarea acestora la spital. Pentru tânărul de 17 ani din Parva, din păcate, a fost constatat decesul la fața locului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
SURSA