Moneda naţională a ajuns vineri la cea mai slabă cotaţie în raport cu euro, cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,6597 lei pentru un euro, în creştere cu 0,90 bani (0,19%) în comparaţie cu valoarea din şedinţa precedentă, de 4,6507 lei pentru un euro.
Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,6597 lei/euro, 3,8915 lei/dolar, 3,9900 lei/franc elveţian.
Este cea mai mare valoare a monedei europene în faţa leului. Pe piaţa interbancară, euro a sărit de 4,66 lei. Leul s-a depreciat cu 3,15% (14 bani) în 2017.
În prima zi bancară din 2017, BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,5175 lei/euro, iar astăzi, ultima zi bancară a anului, cursul calculat de Banca Naţională a fost de 4,6597 lei/euro.
Cotaţia record anterioară a fost înregistrată pe data de 21 noiembrie 2017, când BNR a anunţat un curs de schimb de 4,6551 lei/euro.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a apreciat în faţa dolarului american, cursul fiind stabilit de BNR la 3.8915 lei, mai mic cu 0,80 de bani (-0,21%), în comparaţie cu şedinţa precedentă, când un dolar american valora 3,8995 de lei.
Francul elveţian a fost cotat la 3,9900 de lei, în creştere cu 1,49 bani (0,37%), comparativ cu valoarea de 3,9751 lei, stabilit în şedinţa precedentă.
Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 28,81 de bani (0,17%), până la 162,3147 lei, de la 162,0266 lei, cât se stabilise joi.
Deprecierea de vineri a leului poate fi pusă pe seama faptului că, la final de an, avem mai puţine tranzacţii pe piaţa valutară, dar şi a încercărilor de poziţionare pe piaţă pentru „partida viitoare”, din 2018, susţine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Naţională a României (BNR).
„La sfârşitul anului sunt tranzacţii mai puţine. Sunt foarte mulţi operatori din piaţă care nu scot leii ca să îi schimbe pe valută, aşteptând anul viitor. Sunt alţii care vin aici cu valută, o pun în depozite, depozite în valută, aşteptând anul viitor. Pe de altă parte, sunt situaţii de încercări de poziţionare sau de antrenament pentru o nouă poziţionare în partida viitoare, partidă care va începe la 3 ianuarie. Astăzi suntem în ultima zi bancară a anului 2017, iar 3 ianuarie va fi prima zi bancară a anului 2018. Sunt încercări de poziţionare cât mai bune pe piaţă„, a declarat Adrian Vasilescu.
De asemenea, acesta a precizat că deprecierea de vineri este una de dimensiuni reduse dacă este comparată cu cea dintre „cursa euro-dolar”, unde uneori sunt schimbări de 1% într-o zi.