Harta cu autostrada Transilvania

Autostrada Transilvania este încă în construcție. Aceasta pornește de la București spre nord, urmând să traverseze Munții Carpați prin Valea Prahovei, să străbată Podișul Transilvaniei pe direcția SE-NV, și să ajungă, prin nordul Carpaților Occidentali, la punctul de trecere a frontierei cu Ungaria de la Borș.

Pe unde va trece și când va fi gata autostrada Transilvania

Autostrada va lega orașele București, Ploiești, Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Târgu Mureș, Turda, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea, lungimea totală planificată a autostrăzii fiind de 584 km.
La elaborarea planului inițial, autoritățile române au împărțit Autostrada A3 în două proiecte independente: Autostrada București–Brașov și Autostrada Brașov–Cluj–Borș, intitulată și Autostrada Transilvaniei, punctul comun fiind orașul Brașov. În 2015 însă, master planul general de transport, care elabora prioritățile de dezvoltare a infrastructurii, nu mai cuprindea din autostrada A3 decât proiectul autostrăzii Comarnic–Brașov și cel al autostrăzii Târgu Mureș–Borș; legătura Brașov–Târgu Mureș fiind clasificată doar ca drum transregio, un statut inferior celui de drum expres.

Pe 1 decembrie 2009 s-au deschis circulației primii 42 de kilometri din această autostradă, dintre Turda și Cluj-Napoca Vest (Gilău), în 13 noiembrie 2010, încă 10 km între Turda și Câmpia Turzii, iar în 2018 extensia Cluj-Napoca Vest (Gilău)–Nădășelu, în timp ce alte tronsoane sunt în execuție.

Din decembrie 2018, sunt circulabili complet toți cei 62 km ai autostrăzii București–Ploiești, după ce porțiunea dintre centurile celor două orașe a fost deschisă inițial în 19 iulie 2012. Pe data de 30 mai 2013 contractul cu firma americană Bechtel pentru tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău–Borș a fost reziliat.

Porțiunea Brașov–Cluj–Borș, cunoscută și sub numele de Autostrada Transilvania, urmează să aibă o lungime de 415 km și patru benzi de circulație.
Ea va porni din centrul României, de la Brașov, va străbate Podișul Transilvaniei de sud-est la nord-vest, pe lângă Târgu Mureș, ajungând la Cluj Vest, după care își va continua drumul spre Ungaria, pe lângă Oradea, terminându-se în comuna Borș, în zona satului Santăul Mare și a satului maghiar Nagykereki, continuându-se în Ungaria cu autostrada M4 către Miskolc și Budapesta, potrivit Wikipedia.

Cosma Horațiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Șantierele de autostradă din Transilvania au pornit la turație maximă în 2021”

Cosma Horațiu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, susține că șantierele de autostradă din Transilvania „au pornit la turație maximă în 2021”. Demnitarul s-a arătat „extrem de optimist” că, până la finalul anului, se va circula pe tronsonul dintre Ungheni și Târgu Mureș.

„Șantierele de autostradă din Transilvania au pornit la turație maximă în 2021! Vineri am făcut o vizită de lucru pe Autostrada A3 Transilvania – pe sectoarele de lângă Cluj-Napoca și Târgu Mureș – și pe Autostrada A10 Sebeș-Turda. Iată ce am găsit: Lângă Cluj-Napoca, constructorul român UMB a început în forță mobilizarea pe cei 30 de km de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor, un proiect extrem de complex, contractat pentru 1,4 miliarde de lei. Se lucrează cu 100 de utilaje la: organizarea de șantier, drumurile de acces, marcarea șantierului sau cercetarea arheologică. În perioada următoare vom finaliza exproprierile și vom obține toate autorizațiile necesare pentru deblocarea completă a proiectului”, a scris Cosma Horațiu, luni, pe Facebook.

Secretarul de stat susține că, „pe șantierul de aproape 10 km dintre Ungheni și Tg. Mureș al Autostrăzii Transilvania, constructorul a ajuns la aproximativ 35% stadiu fizic, la 6 luni de la debutul lucrărilor”.

El a vorbit și despre al doilea tronson din Autostrada Sebeș-Turda și susține că acesta a ajuns „la 85% stadiu fizic”.

Sursa