Mercedes-Benz a testat prototipul Vision AVTR, care folosește un senzor de pulsație în loc de volan

La începutul acestui an, Mercedes-Benz a prezentat conceptul Vision AVTR inspirat din filmul Avatar. Acesta are un rol pur demonstrativ, prin care constructorul german încearcă să scoată în evidență o serie de posibile dezvoltări ale modelelor de serie viitoare.

De altfel, la interior, conceptul este lipsit de elemente tradiționale precum volanul și pedalele, întrucât este complet autonom. Pe de altă parte, conceptul utilizează un așa-numit snezor de pulsație plasat pe consola centrală, cu ajutorul căruia „șoferul” oferă anumite indicații cu privire la direcția de mers.

Deși o astfel de metodă de condus nu este încă reglementată, Mercedes-Benz a efectuat recent un test cu noul prototip, în care a oferit o serie de explicații pentru modul inedit în care acesta poate fi condus.
sursa