
ONG-urile din România spun că depind esențial de facilităților fiscale și cer guvernului Ciolacu să nu schimbe legea sponsorizării.
Limitarea finanțărilor ar afecta copii, vârstnici, familii nevoiașe și bolnavi pe care statul ar trebui să îi susțină, dar nu are resursele să o facă.
Mihai Căldăraru, Directorul Executiv al unui ONG, spune că sponsorizările companiilor sunt sursa principală de finanțare a asociației, care a înlocuit adesea obligațiile statului, dotând spitale, maternități, investind în educație și în protecția copiilor.
Această posibilă ordonanță de urgență, spune Mihai Căldăraru, cuprinde limitări stricte ale finanțărilor. Companiile mari ar putea oferi cu 30% mai puțin, iar firmelor mici le-ar fi imposibil să mai sponsorizeze.
„Să se găsească alte maniere de a atrage venituri la bugetul statului, suntem siguri că există, să găsească modalități de a reduce cheltuielile statului, suntem siguri că există.”
Mihai Căldăraru critică atitudinea guvernului care nu se consultă cu sectorul ONG în privința unor măsuri care l-ar afecta dur.
Mihai Căldăraru, Directorul Executiv al unui ONG. „E o lipsă de respect, totuși, să dorești să limitezi capacitatea companiilor și ONG-urilor de a coopera.(…) Pentru noi ar fi o reducere drastică a banilor pe care, de exemplu, i-am putea investi în organizarea unor campanii umanitare.
Mihai Căldăraru spune că limitarea drastică a facilităților fiscale ar fi o lovitură pentru organizația pe care o conduce.
„Minim 80% din bugetul nostru este generat de sponsorizări de la companii private din România. Mare parte din ele se fac prin intermediul facilităților fiscale”.
În prezent, potrivit unui comunicat, organizațiile non-guvernamentale reprezintă aproximativ 45% dintre furnizorii acreditați de servicii sociale.
Noi facem deja ceea ce trebuie să facem la nivel de țară, fără nici un ban de la stat.
Limitarea facilităților fiscale, transmite documentul, va afecta copii, adulți, vârstnici pentru care intervenția sectorului ONG este singura formă de sprijin. Asta în condițiile în care statul nu are capacitatea și resursele de a le oferi, dacă ONG-urile nu le-ar mai presta.