AstraZeneca a cerut Agenției Europene a Medicamentului aprobarea pentru vaccinul împotriva COVID-19

Agenția Europeană a Medicamentului a primit marți solicitarea de aprobare a vaccinului împotriva Covid-19, produs de compania AstraZeneca și de Universitatea Oxford

Al treilea vaccin împotriva COVID-19, aprobat la nivelul UE

Dacă va fi aprobat, acest vaccin ar fi al treilea autorizat la nivelul UE pentru imunizarea populației împotriva COVID-19.

Agenția a transmis că va analiza solicitarea în regim de urgență, iar o recomandare ar putea fi emisă pe 29 ianuarie când are loc o ședință a comitetului.

Vor fi luate în calcul testările care au fost derulate în Marea Britanie, Brazilia și Africa de Sud, în baza datelor furnizate de compania producătoare care a pus la dispoziție și informații suplimentare cerute de autoritatea de reglementare europeană.

Directorul Agenției Europene a Medicamentului a anunțat vineri că aşteaptă ca producătorul Oxford-AstraZeneca să depună săptămâna viitoare o cerere pentru o autorizarea condiţionată a vaccinului împotriva COVID-19.

Decizia privind autorizarea vaccinului AstraZeneca/Oxford în Uniunea Europeană ar putea interveni la sfârşitul lunii ianuarie, a adăugat şeful EMA, în condiţiile în care agenţia se află sub presiunea statelor membre de a se dota cu suficiente vaccinuri în speranţa limitării propagării pandemiei.

Comisia Europeană urmează după aceea să aprobe oficial vaccinul, dar această procedură este considerată mai mult o formalitate.

sursa