Statul evreu s-a trezit miercuri – după „shalom” şi „salam” la Casa Albă – sub un ”baraj” de rachete dinspre Fâşia Gaza, teatrul unor atacuri israeliene ca represalii, relatează AFP.
Primele rachete au fost trase marţi seara către Israel, cu ocazia semnării, la Washington, a unor acorduri de normalizare a relaţiilor între Israel şi două ţări arabe, Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Bahrain, urmate miercuri dimineaţa de noi tiruri şi de atacuri israeliene ca represalii.
Miercuri dimineaţa, înainte de zori, sirene au răsunat într-o mână de oraşe israeliene din apropierea barierei de securitate cu Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană cu două milioane de locuitori, aflată sub controlul Hamas şi vizată de o blocadă palestiniană, potrivit armatei israeliene.
”În prezent este un baraj de rachete către sudul Israelului”, anunţa miercuri dimineaţa armata israeliană pe Twitter, precizând ulterior că 13 rachete au fost trase din Fâşia Gaza, iar opt au fost interceptate.
În Fâşia Gaza, surse în domeniul securităţii şi martori au declarat că aveau loc atacuri aeriene israeliene asupra enclavei. Armata israeliană a confirmat miercuri că a bombardat, în noaptea de marţi spre miercuri, instalaţii aparţinând Hamas în Fâşia Gaza, ca represalii faţă de tiruri de rachetă trase din enclava palestiniană către statul evreu.
”Avioane de luptă” şi ”elicoptere” au vizat posturi Hamas într-o serie de atacuri, a anunţat armata. ”O fabrică de armamant şi explozivi”, ”un complex folosit în lansarea rachetelor au fost ţintite”, dar şi o ”infrastructură subterană” aparţinând Hamas, a precizat ea.
ACORDURILE DE LA WASHINGTON
Marţi seara, două rachete au fost trase din Fâşia Gaza către Israel, dintre care una fost interceptată de scutul israelian antirachetă.
A doua s-a abătut asupra oraşului Ashdod, situat între Fâşia gaza şi Tel Aviv, potrivit serviciilor locale de salvare, care au anunţat cel puţin doi răniţi uşor.
Aceste tiruri au coincis cu ceremoniile semnării, la Casa Albă, a unor acorduri de normalizare a relaţiilor diplomatice între Israel, EAU şi Bahrain.
La Washington, preşedintele american Donald Trump a evocat ”un nou Orient Mijlociu”, iar premierul israelian Benjamin Netanyahu a apreciat că acordurile ar putea ”pune capăt conflictului israeloiano-arab”.
Însă Jihadul Islamic, a doua cea mai importantă grupare armată în Fâşia Gaza după Hamas, a anunţat într-un comunicat, difuzat la puţin timp după tirurile de rachetă, că acesteacorduri ”nedrepte” vor ”împinge” ”forţele rezistenţei să continue jihadul”.
”Nu va exista nicio pace, securitate sau stabilitate pentru cineva în regiune fără sfârşitul ocupaţiei şi respectarea drepturilor depline ale poporului palestinian”, a subliniat preşedintele Autorităţii Palestiniene (AP) Mahmoud Abbas, aflat la putere în Cisiordania ocupată, un teritoriu separat de Fâşia Gaza.
Mişcarea Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza din 2007, şi-a multiplicat în august lansările de baloane incendiare şi a efectuat mai multe tiruri de rachetă din enclavă către israel, care a replicat cu atacuri aeriene nocturne vizând poziţii ale acestei grupări armate.
Însă cele două tabere au ajuns la începutul lui septembrie la un acod, în urma unei medieri a Qatarului, cu privire la o încetare a ostilităţilor şi repunerii pe şine a unui armistiţiu fragil, în vigoare de aproximativ un an şi jumătate.