Canada și Mexic ar putea fi scutite temporar de la noile tarife la importurile de oțel și aluminiu

Președintele american Donald Trump ar putea acorda o amânare temporară a tarifelor suplimentare la importurile de oțel și aluminiu pentru Canada și Mexic, a anunțat, miercuri, Casa Albă

Propunerea ar putea acorda Canadei și Mexicului o scutire de 30 de zile de la noile tarife, au informat oficiali din administrația prezidențială.

Aceștia au adăugat că amânarea ar putea fi extinsă în baza progresului renegocierii Acordului Nord-American de Comerț Liber (NAFTA).

Donald Trump a anunțat, joi, că SUA va impune tarife mai mari cu 25% la importurile de oțel și de 10% la cele de aluminiu, fără a specifica dacă noile tarife se vor aplica la exporturile din toate statele, sau doar la câțiva parteneri.

Canada a amenințat că va lua contramăsuri ca reacție la anunțul SUA și că ar putea chiar să impună propiile tarife.

În anul 1992, SUA, Canada și Mexic au semnat Acordul Nord-American de Comerț Liber, care acoperă o piață de 375 milioane de consumatori, iar scopul acestui acord este liberalizarea omerțului cu produse și servicii, prin eliminare de bariere tarifare și netarifare între părți și prin liberalizarea investițiilor intra-zonale.