O tânără din Pitești a ajuns viceprimar al unui district din Capitala Austriei.
În vârstă de 38 de ani, Ramona Miletic este viceprimar al Districtului 11 Simmering din Viena, zonă care corespunde sectoarelor Bucureștiului și în care trăiesc peste 100.000 de austrieci, potrivit Antena 3.
Ramona Miletic a plecat din România în urmă cu 13 ani, este căsătorită cu un cetățean austriac și este implicată în politică de apoape 8 ani, atunci când a intrat în partidul SPO. Iar din luna decembrie este viceprimar în Simmering.
Se declară onorată de funcția pe care a ajuns să o ocupe și spune că acest post vine și cu o responsabilitate foarte mare. Pentru a deține această funcție, tânăra aa fost nevoită să renunțe la cetățenia română.
„Am luat-o de la zero, în România am învăţat doar engleza şi rusă, aici am fost nevoită să învăţ şi limba germană, a fost foarte greu, partea asta de integrare, dar nu imposibil”, a declarat Ramona Miletic pentru sursa citată.
Ramona vorbește cu nostalgie despre copilăria pe care a avut-o în România și spune că nu știe dacă va putea să le ofere copiilor ei experiențele pe care ea le-a avut acasă, tradițiile, căldura și oamenii alături de care a crescut.
În ceea ce privește viața politică din Austria, Ramona Miletic declară că politicienii din această țară sunt mereu în contact cu cetățenii, cu care se întâlnesc zilnic pe stradă.
„Noi mergem cu metroul, cu tramvaiul, cu bicicleta la muncă. Suntem de întâlnit pe stradă. Oamenii intră în contact cu noi la orice oră, nu numai pe telefon sau e-mail, pur şi simplu oricând”, a mai povestit Ramona Miletic.
Ca orice persoană care lucrează la vârful statului, și românca se confruntă în acest moment cu lupta cu pandemia de coronavirus. Și în Austria, mulți dintre cetățeni sunt încă sceptici cu privire la vaccinarea anti-COVID-19, un aspect pe care Ramona Miletic ar vrea să-l schimbe.
sursa