Doi membri ai familiei Trump au avut relațiile nepotrivite cu Serviciile Secrete

Jurnalista de la Washington Post, Carol Leonnig, a scris o carte despre Serviciile Secrete americane. În cartea sa, numită ”Zero Fail: The Rise and Fall of the Secret Service”, vor fi menționate două momente în care membri ai familiei Trump s-au apropiat prea mult de cei care erau responsabili cu siguranța familiei.
Cartea scrisă de jurnalistă va ieși pe piată, în Statele Unite ale Americii, săptămâna viitoare, însă deja au apărut câteva fragmente în presă. Jurnalista Carol Leonnig s-a documentat cu privire la presupusa aventură pe care Vanessa Trump, soția fiului cel mare al lui Donald Trump, avut-o cu un agent al Serviciului Secret. Vanessa Trump și agentul care trebuia să aibă grijă de siguranța familiei ar fi început să își dea întâlniri.

Ulterior, în martie 2018, Vanessa Trump a depus actele de divorț de Donald Trump Jr. Din spusele autoarei cărții, agentul secret nu a suferit nicio consecință având în vedere că Serviciul Secret nu se ocupa, atunci, de securitatea acesteia.

Un alt membru al familiei Trump, aceeași poveste
Cazul Vanessei Trump nu este singular. Fiica fostului președinte american, Tiffany Trump, s-a despărțit de partenerul ei și ”a început să petreacă perioade de timp neobişnuit de lungi cu un agent al Serviciului Secret american”.

Autoarea cărții notează că, de această dată, șefii Serviciului Secret s-au arătat îngrijorați de aproprierea celor doi, având în vedere că agenților le este interzis să aibă relaţii personale cu cei pe care-i protejează.

Cei doi au negat orice apropierea nepotrivită, susţinând că timpul petrecut împreună este parte din îndatoririle de serviciu al oricărui agent responsabil de securitatea cuiva. Ulterior, agentul a fost mutat din aparatul de securitate al fiicei lui Trump.

Totuși, notează autoarea, nu se știe sigur dacă fostul președinte american, Donald Trump, a fost informat cu privire la relațiile celor două femei și agenții Serviciului Secret.

sursa