Procurorii federali germani au anunțat, luni, că au arestat un cercetător rus sub acuzația că ar fi transmis către Moscova informații sensibile de la o universitate germană în schimbul unei sume de bani, transmite The Moscow Times.
Suspectul, identificat de autoritățile germane drept Ilnur N., a fost luat în custodia autorităților vineri, fiind suspectat că lucra „pentru un serviciu secret rus de la începutul lui octombrie 2020 cel târziu”.
Cercetător rus, arestat în Germania sub acuzația că ar fi spionat pentru Moscova
Până să fie arestat, Ilnur N. a fost cercetător asistent pentru departamentul de științe ale naturii și tehnologie din cadrul unei universități germane, al cărui nume nu a fost dezvăluit de anchetatorii germani.
Procurorii federali cred că acesta s-a întâlnit de cel puțin trei ori cu un membru al serviciilor ruse de informații, între octombrie 2020 și iunie 2021. Totodată, el este suspectat că ar fi acceptat bani în schimbul serviciilor sale.
Autoritățile germane i-au percheziționat locuința și au făcut verificări chiar și în locul în care lucra.
Suspectul a fost adus sâmbătă în fața unui judecător, iar acesta l-a plasat în arest preventiv.
Cazul vine într-un moment în care relațiile dintre Rusia și Germania sunt destul de încordate pe mai multe teme, inclusiv în ceea ce privește trimiterea opozantului rus Aleksei Navalnîi la închisoare.
Guvernul condus de Angela Merkel a pledat pentru menținerea sancțiunilor instituite după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia și pe fondul luptelor din estul Ucrainei.
Chiar și așa, în ciuda criticilor de pe scena internațională, Berlinul a mers mai departe cu proiectul Nord Stream 2, care vine să dubleze aprovizionarea Germaniei cu gaz din Rusia.
sursa