Autoritățile din Israel au anunțat că vor trimite un astronaut în spaţiu anul viitor, al doilea din istoria țării, scrie i24news.
Israel va trimite un astronaut în spațiu în 2021
Mai exact, Eytan Stibbe, un fost pilot militar în vârstă de 62 de ani, urmează să decoleze până la sfârşitul anului 2021 într-o misiune ştiinţifică la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).
Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă de preşedintele israelian Reuven Rivlin şi de Ran Livne, directorul general al Ramon Foundation, grupul care va coordona misiunea.
Stibbe va petrece aproximativ 200 de ore în spaţiu pentru a efectua o serie de experimente ştiinţifice şi medicale proiectate de cercetători israelieni.
Antrenamentul pentru misiunea în spațiu va începe în următoarele luni, iar cu aproximativ trei luni înainte de zbor, astronautul va începe o serie de antrenamente intensive în Statele Unite, Germania şi Rusia.
„Eytan Stibbe va zbura cu steagul albastru și alb pe uniforma sa, amintindu-ne că cerul nu mai este limita”, a scris președintele israelian pe Twitter.
Primul astronaut al Israelului, Ilan Ramon, şi-a pierdut viaţa într-un accident survenit la reintrarea navetei spaţiale Columbia în atmosfera terestră, în 2003, când toţi cei şapte membri ai echipajului au murit în explozie.
sursa