Trei leoparzi ai zăpezilor au murit săptămâna aceasta de COVID, la o grădină zoologică pentru copii din statul american Nebraska, potrivit DPA. Ranney, Everest şi Makalu au fost infectaţi cu coronavirus în octombrie.
Trei leoparzi ai zăpezilor au murit de Covid. ”Pierderea este cu adevărat dureroasă şi suferim cu toţii”, a scris vineri grădina zoologică într-un mesaj pe Facebook.
Grădina zoologică a spus că nu ştie care este modalitatea prin care leoparzii au contractat virusul, a relatat USA Today. Veterinarii i-au tratat cu steroizi şi antibiotice, însă fără succes.
Doi tigri de Sumatra, Axl şi Kumar, au contractat de asemenea virusul, dar s-au vindecat. Grădina zoologică a rămas deschisă publicului în tot acest timp.
Mai mulţi leoparzi de zăpadă au fost depistaţi pozitiv pentru COVID-19 de la debutul pandemiei. Multe grădini zoologice au vaccinat contra COVID-19 un procent important din efectivul lor de animale.