Trump și Putin, față în față

Președintele american, Donald Trump, și omologul său din Rusia, Vladimir Putin, au fost observați dând mâna, vineri, în cadrul summitului organizaţiei pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific (APEC), după ce fusese creată confuzia că cei doi lideri nu se vor întâlni, relatează cotidianul Telegraph.

Conform unei înregistrări video, Trump și Putin s-au salutat reciproc, în mod formal, înainte de începerea galei summitului APEC, în Vietnam.

Ambele părți participante la summit au declarat anterior că sunt interesate să se întâlnească și să discute cu ocazia evenimentului din orașul vietnamez Da Nang.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Huckabee Sanders, a declarat că o întrevedere formală nu va fi posibilă.

Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin a declarat că „o întâlnire bilaterală va avea loc indiferent de mod”.

Putin și Trump s-au întâlnit pentru prima oară, față în față, în iulie, cu ocazia summitului G20 de la Hamburg, unde au discutat despre acuzațiile aduse Rusiei în cazul alegerilor prezidențiale americane din 2016.

Cotidianul.ro