Volodimir Zelenski: Ucrainencele care vor să își apere țara se pot înrola voluntar în armată

Armata ucraineană are nevoie de femei! Volodimir Zelenski a promulgat legea privind înrolarea voluntară ucrainencelor în armată.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat vineri, o lege privind înrolarea voluntară a femeilor în armată. Astfel, potrivit noii legi, ucrainencele care vor să își apere țara se pot înrola în armată.
Femeile care au absolvit instituții de învățământ profesional sau superior și au obținut o specialitate medicală au întâietate, dar asta nu înseamnă ca armata ucraineană nu are nevoie și de celelalte femei.

Ucrainencele se pot înscrie în mod voluntar dacă sunt eligibile pentru serviciul militar din motive de sănătate sau vârstă, precum şi dacă activitatea sau profesia lor se află pe lista întocmită de Ministerul Apărării de la Kiev.

Armata ucraineană are nevoie de întăriri după ce Rusia și-a intensificat atacurile asupra infrastructurii civile ucrainene, inclusiv asupra centralelor electrice. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ 40% din infrastructura energetică a fost deja distrusă.

Autoritățile ucrainene au sâmbătă raportat din nou probleme cu alimentarea cu energie și apă a țării, iar Zelenski a denunţat situaţia gravă din ţară. Bloggerii militari pro-ruși au raportat că nouă bombardiere Tupolev Tu-160 au luat parte la ultimele atacuri asupra teritoriului ucrainean.

De asemenea, ei au publicat videoclipuri care arată atacurile rusești cu rachete asupra Ucrainei. Înregistrările nu au putut fi verificate independent. Surse apropiate Kremlinului susțin că au fost atacate în total 12 orașe și regiuni, inclusiv regiunea Dnipropetrovsk și orașul Lvov.

Primarul Kievului, Vitaliy Klitschko, a confirmat şi el atacurile asupra capitalei. „Sună sirenele de raid aerian”, a scris Klitschko pe Telegram și i-a sfătuit pe cetățeni să rămână în adăposturile antiaeriene.

Forțele aeriene ale Ucrainei au anunțat că Rusia a atacat din două direcții. Zece avioane au tras 17 rachete de croazieră X-101 din sudul Rusiei.

În plus, cel puțin 16 rachete de croazieră Kalibr au fost lansate de pe nave în Marea Neagră.

sursa