Mai mulți inspectori de la Mediu au fost agresați și sechestrați în timpul unei verificări la o fermă, susține instituția într-o postare publică făcută pe o rețea de socializare.
În cadrul verificărilor s-au descoperit mai multe nereguli printre care funcționarea fermei de animale fără autorizațiile necesare. Exploatația aparține fiului primarului din localitatea Smârdan, județul Tulcea, unde a avut loc și controlul.
Citește și: Ce copaci nu fac parte din fondul forestier românesc?
”A fi comisar de mediu poate fi de-a dreptul periculos, în unele situații, nu de puține ori angajații Gărzii Naționale de Mediu fiind victime ale violenței fizice și verbale, așa cum s-a întâmplat în cazul unei echipe de comisari care a efectuat un control la o fermă din localitatea Smârdan, județul Tulcea”, a dezvăluit Garda Națională de Mediu.
Potrivit celor relatate de sursa citată, incidentul s-a petrecut pe 12 aprilie când comisarul șef al comisariatului județean Tulcea, împreună cu un alt comisar, s-au deplasat la societatea agricolă VITAGRO SRL din localitatea Smârdan pentru a verifica o sesizare potrivit căreia, pe amplasamentul acestei societăți, sunt arse deșeuri, poluarea fiind resimțită până în zona Municipiului Brăila.
”La fața locului, reprezentanții GNM au constatat mai multe nereguli, printre care și urme recente de arderi de deșeuri. În timp ce erau efectuate verificările, pe amplasament a apărut și administratorul de facto al societății VITAGRO SRL, care nu era altul decât primarul localității Smârdan. Acesta i-a agresat verbal pe cei doi comisari și l-a lovit cu pumnul în figură pe comisarul șef, încercând să îi smulgă telefonul cu care acesta a făcut poze în incinta fermei. Ulterior, comisarii GNM au fost sechestrați pe amplasamentul societății, iar primarul localității Smârdan a refuzat să îi elibereze și a continuat să profereze amenințări și injurii la adresa lor, inclusiv în prezența polițiștilor de la Poliția Smârdan, sosiți la fața locului printr-un apel la 112”, susține Garda de Mediu.
Citește și: Guvernul sprijină românii să își înceapă afaceri în agricultură: 200.000 de euro prin programul „Prima Seră”
Sursa agrointeligenta.ro