Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat că liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord pentru un plan extins de reducere a cheltuielilor statului. Oficialul a subliniat că pentru a atrage mai multe venituri la buget PNL va propune neacordarea pentru bugetari a voucherelor de vacanță.
”Am convenit, astăzi, în Coaliție, o consolidare echilibrată a bugetului de stat, raportată la cheltuieli și venituri. Astfel, ne dorim să asigurăm o dezvoltare robustă a României în următorii ani, dar și să ne încadrăm, anul acesta, într-o cotă de deficit bugetar agreată cu organismele internaționale.
Am căzut de acord ca, pentru anul 2023, să avem o economie la buget de aproximativ 12 miliarde de lei. Aceasta va fi compusă, simetric, din aproximativ 6 miliarde lei provenite din reducerea cheltuielilor și aproximativ 6 miliarde lei din asigurarea de noi venituri.
Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, am considerat obligatoriu ca, înainte de orice discuție despre veniturile la buget și eforturi cerute mediului de afaceri sau populației, să avem o decizie despre reducerea cheltuielilor statului și despre viziunea creșterii economice a României pe termen mediu și lung. În momente ca acestea, statul trebuie să fie primul care dă dovadă că este gata să se eficientizeze pentru a asigura dezvoltarea României”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.