Nouă polițiști sunt cercetați disciplinar în cazul morții agentului Cristian Amariei, împușcat de interlopul Ionel Marcel Lepa.
Între inculpați se numără adjuncții șefului Poliției Timiș și șeful Poliției Recaș.
În urma controlului, la Poliția Timiș au fost descoperite și alte nereguli grave.
Citește și: Programul magazinelor și băncilor pe 24 ianuarie 2025
Verificările au arătat că nici polițistul împușcat și nici colegul său nu aveau veste antiglonț, deși acestea existau în dotarea Poliției și erau ținute în depozit.
De asemenea, s-au constatat mai multe nereguli privind comunicarea și acționarea în cadrul serviciului.
„Informarea s-a realizat impropriu, prin postarea unui mesaj prin rețeaua Whatsapp, iar demararea acțiunii s-a efectuat fără a exista un feed-back din partea conducerii inspectoratului, care ar fi avut posibilitatea să dispună măsuri corelative, de natură a preîntâmpina apariția unor astfel de tragedii (ex: angrenarea luptătorilor S.A.S. sau a altor forțe). Pentru avansarea acestei concluzii, în sensul că postarea unui mesaj pe rețeaua whatsapp, de către șeful Serviciului de Investigații Criminale, nu reprezintă un mod eficient și operativ de raportare/informare, comisia a avut în vedere împrejurarea că este posibil ca persoanele interesate/destinatare să nu vizualizeze informațiile în timp real”, se scrie în raport.
„Deși a fost informat despre acțiunea ce urma a fi efectuată pentru prinderea persoanei urmărite, șeful Serviciului de Investigații Criminale nu s-a implicat în efectuarea unor activități premergătoare declanșării acesteia, precum instruirea forțelor participante, sau verificarea dotării corespunzătoare a acestora și nici nu a desemnat un alt ofițer în acest sens”, mai scrie în raport.
Cei nouă inculpați sunt: adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de ordine publică, șeful Serviciului Investigații Criminale; șeful Poliției Orașului Recaș, șeful Servicului de Logistică, agentul din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului , adjunctul șefului I.P.J. Timiș pe linie de poliție judiciară, șeful Serviciului de Ordine Publică, cei doi agenți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Urmăriri.
Citește și: Trei persoane din comuna Crasna, reținute pentru lovire și tulburarea ordinii publice
Amintim că Cristian amariei a fost a fost ucis de infractorul Ionel Lepa, pe 2 iunie.
Prins de polițiști și trimis după graii, Lepa s-a sinucis.
b1.ro